Secția Agricultură Relații Funciare și Cadastru
La data de 14 aprilie 2022, în sala mare a Consiliului raional Căușeni, Secția agricultură, relații funciare și cadastru din cadrul Direcției economie, construcții și infrastructură în comun cu reprezentanții Agenției Intervenții și Plăți pentru Agricultură , a organizat o întîlnire informativă și avatajoasă atît pentru agenții economici din raionul Căușeni.
La eveniment au fost prezenți: Tamara Ambroci-Ivanov, vicepreședinte al raionului Căușeni, Petru Tîmbur director adjunct AIPA, Sergiu RUSU șef serviciu teritorial AIPA Căușeni Ștefan Vodă, Alexandru Ciobanu șef centru de consultanță și asistență în afaceri ODIMM.
În cadrul întîlnirii s-a discutat despre suportul financiar disponibil și cum poate fi accesat, programele de suport ce contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă, managementul durabil al terenurilor, dezvoltarea rurală și facilitarea accesului la piețele de desfacere. În cadrul evenimentului, se vor pune in discuții tipurile de subvenții în domeniul rural, condițiile de accesare a subvențiilor pentru anul curent, precum și despre criteriile de eligibilitate, punctând oportunitățile pe care le oferă AIPA producătorilor agricoli și antreprenorilor pentru a-și realiza ideile de afaceri.
La finele seminarului a avut loc runda întrebare-răspuns unde s-au discutat diverse dificultăți întîlnite pe segmentul dat.