Ţinutul Căuşenilor
Pământul care ştie şi nu uită partea noastră cea mai frumoasă de zbor e ţinutul Căuşenilor – pământul copilăriei noastre, frământat de grijile, necazurile şi bucuriile părinţilor şi fraţilor noştri. Pământ în care sunt aşezaţi adânc străbunii noştri, cu toate silabele lor ce răsar în firele de iarbă, în petalele de flori şi în fructele copacilor din stepa aridă a Bugeacului.
Nu exagerăm: iubim acest ţinut astfel cum îl iubesc sfinţii pe Hristos. Aici culegem cu fruntea stropii de rouă. Ei ne mângâie sufletul când se îngemănează zorii cu umbra Valului lui Traian, „aruncată ca un patrafir ocrotitor peste Bisericuţa Adormirii Maicii Domnului”. Nicăieri în altă parte nu este un loc mai potrivit unde trebuie să cobori pios ca să te poţi înălţa cu demnitate aşa precum au făcut-o Radu, Stanciu şi Voicu, meşterii care au îmbrăcat Biserica Adormirii în cea mai frumoasă, mai adâncă şi mai cuminte culoare roşie, astfel încât astăzi zicem cu mândrie: „Veniţi să vedeţi acest Roşu de Căuşeni precum admiraţi în altă parte a Moldovei Albastru de Voroneţ!”. Roşu de Căuşeni nu este doar o culoare, ci o stare a noastră, care are un singur drum – spre ardere şi înălţare. în ea e pâinea şi vinul credinţei – în Seva cea Roşie de Căuşeni.
Aşezat la răscruce de drumuri, cu tot ce are mai frumos şi mai de preţ, raionul Căuşeni a fost şi a rămas „poartă a Sud-estului Basarabiei” iar Valul lui Traian, care străbate toată întinderea ţinutului, aminteşte că acestea au fost pământuri de la margine de ţară încă de la străbunii noştri daco-romani.
… Din file de istorie se aude vocea lui Ştefan cel Mare, care a aşezat pârcălabi la cetatea Tighina, pentru ca aceştia să administreze şi să păzească ţara de turci şi de tătari.
Poate mai greu ca în altă parte a fost simţit aici jugul străin, căci ţinutul ajunge să fie apoi raia turcească, iar Căuşenii – târg tătăresc.
Vatră a mari personalităţi, raionul Căuşeni rămâne pentru noi Centru al Spaţiului Spiritual Mateevici de unde poetul le spune şi astăzi tuturor celor de un neam: „De ce n-am prelucra anume acel petec de pământ, care-i mai aproape, mai drag inimii noastre, pe care ne-am născut, am crescut şi ne-am educat, unde sunt locaşurile scumpe ale familiilor noastre. Iată de ce eu am socotit ca o fericire deosebită a sluji şi a munci pentru scumpa şi vouă şi mie Basarabie”
Ion Găină, scritor,
directorul Casei-muzeu “Alexie Mateevici”, Zaim