Noutăți Secția agricultură relații funciare și cadastru

CURS TEORETICO-PRACTIC „ALFABETIZAREA DIGITALĂ ÎN AGRICULTURĂ”

Fermierii din raionul Căușeni sunt invitați la un un curs teoretico-practic cu tema „Alfabetizarea digitală în agricultură”, ce va avea loc la Chișinău.

Evenimentul va fi organizat în perioada 28 noiembrie-2 decembrie, de IFARMS Moldova şi compania „Euroalun”, membră a Asociației Obștești MOVCA.

Potrivit sursei, cursul va dura cinci zile – patru online cu informații teoretice, iar a cincea va fi offline și va fi oferită ca bonus. Aceasta din urmă va consta din activități practice desfășurate la Centrul informational horticol de la Universitatea Tehnică din Moldova (str. Mircești 48, et. 1).

Subiectele de pe agenda cursului au fost pregătite minuțios de trei experți internaționali, care le vor prezenta nemijlocit la eveniment.

Vor fi abordate un șir de subiecte, printre care se vor regăsi: AgTech și Agricultura 4.0, FMIS, DEMO aplicația iFarms, aplicare în agricultură de modele predictive, senzoristică, indici de vegetație, hărți de prescripție, dar și telemetrie și probleme agricole, conexiune și tehnologii de transmitere date.

Participarea va fi posibilă doar cu înregistrare prealabilă ONLINE. Vă atragem atenția că înregistrarea este obligatorie și poate fi efectuată completând formularul: https://forms.gle/rDHJkjVSKcsFWvuu8

Pentru mai multe detalii, accesați acest linkinfo@ifarms.md.sau contactați 079707071 – Alexandr PERJAN, Administrator al companiei „Euroalun”.

Sari la conținut