Noutăți și evenimente Secția agricultură relații funciare și cadastru

Sesiune de informare privind Programul de suport financiar pentru tranziția la energia verde a femeilor cu activități economice în agricultură

La data de 2 aprilie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului raional Căușeni a avut loc o sesiune de informare privind Programul de suport financiar pentru tranziția la energia verde a femeilor cu activități economice în agricultură, la care au participat producătorii agricoli micro, mici și mijlocii din raionul Căușeni și Ștefan-Vodă.

Aceste sesiuni informative se desfășoară în cadrul proiectului „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice si energetice”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, Elveția, precum și în colaborare cu Proiectul PNUD „Răspunsul multidimensional la provocările emergente în materie de securitate umană”, finanțat de Guvernul Japoniei.

Sesiunea informativă este dedicată persoanelor interesate să participe la concursul de proiecte de eficiență energetică în agricultură în urma căruia pot obține asistență pentru realizarea soluțiilor de eficiență energetică și energie regenerabilă.

  • Condițiile de participare și criteriile de evaluare pentru propunerile de proiecte de eficiență energetică în agricultură
  • Procedura de aplicare  pentru concursul de proiecte de eficiență energetică în agricultură
  • Termenii și modul de aplicare pentru concursul de proiecte de eficiență energetică în agricultură
  • Prezentarea Ghidului de aplicare pentru concursul de proiecte de eficiență energetică în agricultură
  • Prezentarea modului de completare a formularelor de aplicare pentru concursul de proiecte de eficiență energetică în agricultură

Sari la conținut