Secția economie, construcții și infrastructură din cadrul Aparatului Președintelui raionului Căușeni informează:
La inițiativa conducerii raionului Căușeni, urmare a implementării proiectelor investiționale de amenajare și modernizare a infrastructurii orașului, având drept obiectiv asigurarea unui mediu atractiv și plăcut pentru locuitorii or.Căușeni, s-au finalizat lucrările de iluminare a inscripțiilor instalate la sensul giratoriu de pe drumul local L573 R30 drum de acces spre or.Căușeni în cadrul proiectului „Lucrări de confecționare a inscripțiilor „Eu iubesc Căușeni”” pentru a oferi un aspect mai frumos, care exprimă dragostea în raport cu orașul și va deveni o atracție pentru localnici și oaspeți.
Având în vedere Starea de urgență în energetică, iluminarea inscripțiilor va fi realizată conform unui grafic restricționat.


