
Secția Economie, Construcții și Infrastructură, Vă informează că Organizația pentru Dezvoltarea
Antreprenoriatului, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova,
anunță deschiderea apelurilor pentru finanțare nerambursabilă în cadrul următoarelor trei programe:
Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+2”
Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Măsura 1
Programul de Sprijin al Micilor Producători
Pentru informații detaliate privind criteriile de eligibilitate și bugetele disponibile în cadrul acestor
programe, accesați https://www.oda.md/ro/ secțiunea Granturi.
Amintim că, prin intermediul Programului PARE 1+2, de la lansarea acestuia și până în prezent, 186
companii au beneficiat de granturi în valoare totală de 54,71 milioane de lei, ceea ce a dus la o investiție în
economie de 128,73 milioane lei. Acest program este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea
Europeană, prin intermediul ODA.
De asemenea, Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, lansat în primăvara anului trecut, a oferit sprijin financiar pentru dezvoltarea a 89 de companii care au beneficiat de granturi cu valoarea totală de 25,73 milioane de lei, dintre care 5,2 milioane de lei sunt fonduri ale Uniunii Europene.
Totodată, Programul de Sprijin al Micilor Producători, lansat oficial în noiembrie 2024, oferă finanțare nerambursabilă de până la 500.000 de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu o contribuție minimă de 30 % din partea beneficiarilor.
Până în prezent, un număr de 10 companii, au accesat finanțare nerambursabilă cu o valoare totală de 3,64 milioane lei, ceea ce a generat o investiție în economie de 6,25 milioane lei.
Programul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și este implementat de ODA cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de UE, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei și implementat de către GIZ, ADA și SFPL în Moldova.
În același timp, apelurile pentru următoarele programe rămân deschise:
Programul Start pentru tineri;
Programul de ecologizare a IMM;
Pentru mai multe detalii despre programele de suport antreprenorial, accesați www.oda.md sau contactați Centrul de Consultanță la numărul de telefon: 022 22 57 99.