Astăzi, 19 Mai 2022, în incinta Complexului Sprotiv din orașul Căușeni, datorită parteneriatului dintre Consiliul raional Căușeni și Asociația Obștească EcoContact, a avut loc seminarul informativ privind Regulamentul de implimentare și desfășurare a activității Parcului Național Nistrul de Jos, care a fost publicat în Legea 71 din 31.03.2022 și prevede repartizarea teritorială a acestei arii protejate, în patru zone:
- Zona de protecție integrală;
- Zona de recreație reglementată;
- Zona de recreație de lungă durată;
- Zona economică.
Conform regulamentului menționat, PNNJ are statut de persoană juridică, urmând să fie selectată administrația și sediul acesteia, care se va finanța din bugetul de stat, din mijloace extrabugetare, inclusiv din fondul ecologic, surse externe, donații ale persoanelor fizice și juridice autohtone etc. Totodată, această instituție publică (PNNJ), se subordonează Autorității centrale pentru resursele naturale și mediu în conformitate cu prevederile Legii mai sus menționate.
Menționăm că pe teritoriul raionului Căușeni, Parcul național ,,Nistrul de Jos” traversează localitățile Cârnățeni, Plop-Știubei, Grădinița, Copanca, Valea Verde, Leuntea, Zahorna, a căror primari au fost prezenți în cadrul seminarului.
Un astfel de eveniment informativ a avut loc și în raionul Ștefan-Vodă, pe teritoriul căruia se extinde zona PNNJ.