Cu suportul și sprijinul inspirațional al Solidarity Fund PL în Moldiva, Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Tezaurul Botnei”, care activează în localitățile 𝒁𝒂𝒊𝒎, 𝑶𝒑𝒂𝒄𝒊 𝒔̦𝒊 𝑺𝒂̆𝒍𝒄𝒖𝒕̦𝒂, anunță 𝐏𝐑𝐄𝐋𝐔𝐍𝐆𝐈𝐑𝐄𝐀 Apelului de finanțare pentru antreprenori, autorități publice locale și organizații non-guvernamentale până la data de 𝟎𝟐 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐.
În afară de aceasta, ghidați de dorința de a fi mai aproape de beneficiari și de nevoile acestora, anunțăm diminuarea cotelor pentru contribuția beneficiarilor, după cum urmează:
– pentru sectorul antreprenorial, minim 30 % din bugetul total al proiectului
– pentru sectorul public, minim 20 % din bugetul total al proiectului.
Pentru sectorul civic cota contribuției rămâne neschimbată, de minim 10 % din valoarea totală a proiectului.
Dacă ai o inițiativă/idee ce poate contribui la promovarea practicilor agricole inteligente, eficiente și durabile, la consolidarea și diversificarea serviciilor locale și la menținerea, valorificarea și promovarea patrimoniului material și imaterial local, te invităm să aplici pentru finanțare.
Granturile nerambursabile oferite de către GAL variază de la 20000 lei până la 80000 lei.
Pentru a accesa un grant, urmează pașii:
Studiază Regulile de participare, pentru a afla mai multe detalii:
Completează aplicația: https://form.jotform.com/222264264811350
Pentru întrebări, informații și suport apelează directorul GAL – Bacal Liliana, 069089332, bacal.liliana@gmail.com.
Apelul implementat de Asociația GAL „Tezaurul Botnei” este co-finanțat de către USAID și Polish Aid în cadrul Fondului de Dezvoltare – Inception Fund al proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partenerul strategic – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.