Agenția Servicii Publice (ASP) atenționează cetățenii care domiciliază în locuințele proprietate publică pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe, că dispun de dreptul de a le privatiza până la data de 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.
„Înregistrarea la domiciliu și/sau reședința temporară a persoanelor în locuințele respective se va efectua în temeiul bonului de repartiție a locuinței proprietate publică, eliberat de către administrația publică locală, până la data de 31 mai 2024. După data limită stabilită, locuințele neprivatizate trec în proprietatea unităților administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu sunt amplasate”, indică ASP.
Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să acorde acestor locuințe statut de locuințe sociale și să înregistreze dreptul de proprietate asupra lor în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile. Cu persoanele care locuiesc în locuințele trecute în proprietatea unităților administrativ-teritoriale se vor încheia contracte de locațiune sau sublocațiune.
„Începând cu data 1 iunie 2024, înregistrarea la domiciliu și/ sau reședința temporară a persoanelor care locuiesc în locuințe sociale se va efectua în temeiul contractului de locațiune sau sublocațiune, încheiat în condițiile Legii cu privire la locuințe”.