Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023, care prevede finanțarea a 26 proiecte de dezvoltare în perimetrul Zonei de Securitate, cu un buget total de 15 milioane de lei, a fost aprobat miercuri, 10 mai 2023, de către Guvernul Republicii Moldova.
Astfel, în anul curent, au fost selectate și vor fi implementate 11 proiecte de dezvoltare și de modernizare a instituțiilor din sistemul educațional, 7 proiecte de reparație și dotare a edificiilor administrative, instituțiilor de cultură, sport și medico-sanitare, 7 proiecte de amenajare a zonelor de agrement și altor spații publice, precum și un proiect de acordare a suportului financiar pentru asigurarea activității delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
Potrivit proiectului, autoritățile administrației publice centrale și locale, beneficiari ai Programului vor valorifica resursele financiare conform destinației, până la sfârșitul trimestrului IV 2023, urmând să prezinte Cancelariei de Stat raportul privind utilizarea alocațiilor.
Prin prezentul program în raionul Căușeni vor fi implementate 2 proiecte, beneficiar al alocațiilor financiare este Consiliul Raional Căușeni:
-Reparația capitală a blocului alimentar din cadrul Gimnaziului „Ioan Vodă” din satul Hagimus, raionul Căușeni. Suma alocată 545 mii lei.
-Schimbarea cazanelor de încălzire din cadrul Instituției Medico-Sanitare Publice, Centrul de Sănătate Copanca, raionul Căușeni. Suma alocată 130 mii lei.
Încă 2 proiecte se vor implementa în Raionul Căușeni în cadrul Programului „DAR 1+3” gestionat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Obiectivul principal al programului este de a valorifica potențialul uman și financiar al diasporei în dezvoltarea socioeconomică a Republicii Moldova. 42 de autorități publice locale vor beneficia în anul 2023 de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”. Proiectele selectate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2023 și vizează domenii precum amenajarea zonelor de odihnă și a terenurilor de sport; eficiență energetică, reparația drumurilor și a căilor pietonale; renovarea și reabilitarea clădirilor publice; construcția, extinderea, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă; dezvoltarea turismului local; protecția mediului, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului cultural al localității. Proiectele ce se vor implementa în Raionul Căușeni sunt:
– „Amenajarea unui parc fotovoltaic 75 kw pentru stimularea dezvoltării comunei Zaim, raionul Căușeni”, câștigat de Primăria Zaim, r-nul Căușeni.
– „Instalarea Centralei fotovoltaice în satul Tănătari, r-nul Căuşeni”, câștigat de Primăria Tănătari, r-nul Căușeni.