Investiții Raionul Căușeni

Parcul Național Nistrul de Jos va beneficia de dezvoltare instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor

Un nou proiect dedicat ariilor protejate, finanțat de  Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, a fost lansat în luna octombrie. Acesta vizează ”Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor” și va fi implementat de Societatea Ecologică Biotica și Asociația Obștească EcoContact. 

       Proiectul va fi implementat în perioada octombrie 2023 – 2026 și are drept scop de a contribui la consolidarea eficacității ariilor protejate în reducerea pierderilor de biodiversitate și obținerea rezultatelor de conservare prin modele inovatoare de guvernare și practici de management sustenabile. În cadrul proiectului se va coopera cu trei Arii Protejate și cu autoritățile publice locale din nemijlocita apropiere ale acestora – Parcul Național Nistrul de Jos, Parcul Național Orhei și Rezervația Naturală Codrii. 

       Reamintim că în anul 2022, a fost votată legea privind fondarea Parcului National „Nistrul de Jos”. Acest parc se întinde pe o suprafață de 62000 ha, în hotarele teritoriale ale 13 localități  amplasate în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni și 3 localități din partea stângă a Nistrului. În context, localitățile din Raionul Căușeni sunt următoarele: satul Copanca, comuna Grădinița, satul Plop-Știubei, satul Cîrnățeni.         Drept urmare, în cadrul proiectului lansat, Parcul Național ”Nistrul de Jos” urmează a fi instituționalizat. Totodată,  vor fi implementate măsuri de restaurare a mediului în natură, bazate pe rapoartele de evaluare a bazelor de mediu dezvoltate pentru ariile protejate țintă. De asemenea, proiectul va implica comunitățile locale din cadrul ariilor protejate în vederea îmbunătățirii infrastructurii sociale a acestora, în scopul creșterii rezilienței și capacității adaptive la schimbările climatice. În același timp, se va desfășura o amplă campanie de informare și un program de dezvoltare a capacităților pentru a crește gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la gestionarea ariilor protejate, conservarea biodiversității și adaptarea la schimbările climatice.

Sari la conținut